Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a prezentat miercuri, în emisiunea TV de la Canal 33 în care este invitat permanent, un exemplu de antreprenoriat social care ar putea fi urmat de mai mulți în această perioadă de criză fără precedent.
Atelierul de croitorie Anton Atelier din sectorul 2 și-a modificat linia de producție în această perioadă și confecționează măști de protecție. Antreprenorul bucureștean a fost prezent în emisiunea „Alegerea lui Popescu” și a povestit cum a
„Lucrurile au plecat de la situația la nivel național și mondial. Am zis să încercăm să dăm o mână de ajutor, atât cât se poate, pentru că nu avem o linie de producție mare. Am decis împreună cu asociatul meu, Marius, să punem toți angajații noștri în folosul comunității. Am primit mesaje din toată țara, ajutăm atât cât putem”, a spus antreprenorul Gabriel Borcoteci.
Este vorba de o mască artizanală care protejează oamenii pe stradă și în comunitate, chiar dacă nu sunt măști profesionale, cum sunt cele folosite de cadrele medicale.
„Suntem aici pentru că emisiunea noastră prezintă lucrurile bune din sectorul 2, alegem lucrurile pozitive înaintea celor negative. Ne e greu să vedem azi lucruri pozitive, când avem carantină, bolnavi, decese, dar totuși acestea există. Doi antreprenori m-au sunat săptămâna trecută și mi-au spus ‘Noi ne-am convertit producția din cămăși, costume și rochii de mireasă și facem măști de protecție pe care vrem să le donăm”, a spus Dan Cristian Popescu.
Viceprimarul sectorului 2 a explicat că Poliția locală a sectorului 2 și Poliția națională din sector poartă aceste măști de protecție pentru a proteja oamenii care sunt „în prima linie” pentru a asigurarea respectării a măsurilor de prevenție.
„Trebuie să fim solidari în aceste momente. Este un lucru foarte bun că oameni de afaceri din sector și din România fac ceva să-i ajute pe ceilalți”, a mai spus Dan Cristian Popescu, vorbind despre o lecție despre implicare socială.